Oh, voluptatea unei febre mici! Euforia, voluptatea de a fi compatimit, asa cum bine spunea domnul Federico, aici de fata. Mimi obisnuia sa vorbeasca pe nas cu mult dupa ce-i trecuse raceala. Era si mai secsi. Daca termometrul arata doar 37 de grade, il lipea miseleste de becul veiozei (aceeasi veioza galbena. de cate ori o spargea, ei cumparau acelasi abajur galben) pana cand ajungea in pragul exploziei la peste patruzeci. Sarmana ei mama intra cu supa de pui exact cand ea il scutura energic sa il aduca totusi la un decent 38 cu 5. I-l smulgea din mana, construia rapid o functie data de numarul afisat, amploarea si frecventa scuturarii si i-l punea din nou stand langa ea, convinsa ca rezultatul ar trebui sa fie...37? Nu mai intelegea nimic, ceea ce-i sporea ingrijorarea si se ducea sa mai faca o supa de pui.
Asa ca nu ne mira ca Mimi a reusit sa mobilizeze un intreg cortegiu sa o care pe brate prin curtea scolii inainte sa o aseze cu grija in banca doar pentru o superficiala julitura la genunchi. Si totusi, performnta de azi este remarcabila. Dupa ce s-a contorsionat in pat toate orele dimineatii ce sunt inca albastre, un domn, un domn respectabil, unul dintre cei pe care ii vedeti cu butoni slefuiti si camasi fine, a ajuns sa vorbeasca indelung, cu intelegere, cu buricul ei.
mimi: plec in vacanta veve: unde? mimi: nicaieri mimi: da as vrea veve: am inteles tot mimi: mi-e sete de mor si tocmai am auzit pe cineva desfacand o sticla de suc jos in gang veve: un an mimi: cine? mimi: unde? veve: la mare. de fapt doi ani mimi: vrei la mare un an? veve: nu ma, sint doi ani de cand am fost noi la mare la 2 mai mimi: da.sunt doi ani de cand am fost noi doo la doi mai veve: da n o sa mai mergem niciodata veve: ce frumos a fost mimi: da. ce frumos a fost mimi: (zilele astea imi place beckett) veve: imi place mesingeru de la meil mimi: (si vreau sa vorbesc ca in piesele lui) veve: nu veve: nuuuuuuuuuuuu mimi: prea tarziu mimi: desertaciune
Vara, camera lui Mimi se mareste cu unu pe doi metri. Pentru ca ferestrele ce dau spre balcon sunt deschise si asa raman pana august tarziu. Ferestrele sunt cat un perete intreg, nu pentru ca ar fi foarte mari, ci pentru ca peretele e foarte mic. Dar ajunge.
O masa in dreptul geamului, buna pentru nopti albe si pentru salata cu seminte de in, un buchet de iasomie pe pervaz ( pentru a carui cumparare s-a sacrificat o saorma picantica), un lampadar rosu exact la granita, langa masuta rotunda de pe balcon pe care Vincent a vopsit-o in mov strident; Mimi traieste intr-un neckerman, la rubrica retro glam. Are degetele ranite pentru ca a vrut sa-si spele toate hainele de mana si s-a impotmolit intr-un pulover din vata de sticla. Totusi, atarna glorios, pe trei umerase prinse de geam, trei camasi in nuante diferite de bleu ciel. Pe masa sunt imprastiate specimenele unei colectii secrete ce trebuie ordonate cu grija.
Noptile iese. Sau asculta notele perfecte a patru lumanari. Sau joaca scrabble. A gasit in sfarsit un partener cu cuvinte lungi. Are un fetis pentru b9i1v8u1a1c1. Nu radeti ca e frustrant. Cuvantul asta ii aduce tot timpul o gramada de puncte.
Cand ploua, fotografiaza vecinii ce fac imprudenta sa apara la geam. Odata a vazut un intreg ritual al mesei. Erau la etajul unu: o gospodina creata, o doamna cu coc argintiu si inca o persoana despre care nu si –a dat seama daca era femeie sau barbat. Ori lucrul asta, pentru scenariu, era esential. Gospodina a lasat deschisa usa de la frigider. “Usa de la frigider! Ati uitat usa!” se agita Mimi neputincioasa de pe scaunul ei mov. Ma rog, voyeurisme de cartier.
Diminetile se plimba prin Cismigiu sau pe Calea Victoriei. Pe Calea Victoriei miroase a fleurs de cerisier, sau erau doua perne roz puse la aerisit ? In Cismigiu a oprit-o o doamna cu o palarie de blana. Avea riduri perfecte, ochi transparenti, mai multe randuri de haine plus o valiza pe roti, pe care o zdranganea pe Aleea Lebedelor. " Buna dimineata, nu va suparati, nu aveti cinci-zeci-de-bani ?" Nu va e frig?”, a adaugat privindu-i picioarele ce pareau infasurate intr-o harta rutiera virata in albastru. “Ba da, mi-e putin.” “ Si mie mi-e putin racoare.”
Si ce sa va mai spun, cam atat. Poate scriu cam rar si ce povestesc nu pacaleste pe nimeni c-ar fi cel mai semnificativ lucru (pentru fabuloasa, memorabila, efervescenta etc viata a lui Mimi). As vrea sa scriu zilnic. Asa s-ar lega lucrurile.
Zile de niciunde. Nici un anotimp, nici o culoare. Ar fi bine sa ploua. Casa e vraiste, parca in renovare. Peretii sunt mai albi ca niciodata si miroase a tutun. O galeata de lalele pe hol. Galbene, asa cum le-am vrut. Nu stiu unde-s oamenii, departe. Uneori ii visez, altii mai suna.. Seamana un pic cu asta. E foarte bine. Pantaloni largi si noduri neglijente. Plec la mare. Amintiri despre Proustcov. Multe si clare. Ti le povestesc. Nu le-am trimis niciodata mesaje alor mei. A venit in vizita o prietena din Germania. E creata si cand rade ochii i se fac linii. Vorbeste tot timpul. A cumparat bere. O proba pentru un job data la timp. S doarme ghemuit printre haine. Imi fac bagajul si ma odihnesc uneori peste el. Queen ascult doar cand sunt foarte nervoasa, dar acum nu sunt. Am toate hainele pe sarma altcuiva. Zau ca parca ploua.
Asa ar trebui sa fie. Doua briose, una bruna si una vanilata. Mimi nu-si desprindea ochii de pe glazura lucioasa a brioselor desi traversase strada umeda, scofalcindu-si pantofii de dans si o lasase pe Veveritza cu buzele patate de vin si un buchet de liliac pe masa pentru un sandvis (!) Stia, deci, pentru ce venise, dar acum o preocupau briosele, iar vanzatorul incepuse sa-si piarda rabdarea. Doi arabi, ocupantii unei mese meschine din spatele ei, ii cerecetau de jos in sus picioarele in dresuri mate. Dar sunt subtiri, oameni buni! E doispe noaptea si Mimi mananca primul sandvis, pun pariu ca are sistemul imunitar la pamant. (S-o facem pe Mimi tuberculoasa? Vai ce cuvant odios, mi-e si rusine ca l-am scris. S-o lasam pe Jana.)
Poate ca asa ar fi trebuit sa fie. Dupa ce ar fi dansat pana i-ar fi amortit doua degete de la fiecare picior cu baiatul acela brunet cu buchetul de liliac, dupa ce s-ar fi furisat la patru-cinci dimineata din garsoniera lui de pe o strada cu tramvaie, poate ca s-ar fi gandit la Z. Ar fi intrat atunciin benzinaria asta, ar fi cumparat aceste doua briose sa i le duca si cafea in pahare de plastic de la dozatorul din colt. O incheietura subtire si alba s-ar fi intins moale de sub patura lui, o esarfa in hol. E de inteles, n-avea de unde sa stie c-o sa vina. Si fara sa aiba de gand sa-i spuna vreodata cand o sa vina la el si pentru cat timp, ar fi zambit, si-ar fi cerut scuze si ar fi plecat. Cu briose cu tot. Ploaie, un pic de frig, dar o singuratate din cele bune. Zgomotul tocurilor si-un vuiet slab de taxiuri si teama. Teama in lift, de cel care s-ar putea ascunde acolo s-o astepte. Teama la etajul ei nu e lumina. S-ar fi dezbracat repede, inghesuindu-si hainele la marginea patului si ar fi mancat ambele briose inainte sa adoarma. S-ar fi trezit tarziu, dupa amiaza, la patru-cinci si l-ar fi sunat pentru o cafea la Bistro. Cea mai fireasca, mai buna, mai (sur)reala cafea in doi.
Doar o clipa de ezitare, dar camuflata de cateva gesturi ce spuneau "Prea bine!". Mimi isi stinse tigara in chiuveta si se stercura in cada ingusta tinandu-se de dulapiorul cu oglinzi in care stateau simetric doua aparate de tuns. In echilibru, aproape pe varfuri si fara sa dea drumul dulapului revezu pe indelete seara ce sta sa se termine.
Cu doar cateva minute inainte, ii cuprinsese umerii intalnitii intr-o imbratisare neasteptata, cautase acolo, pe omoplat, o zgarietura proaspata si "Mi-e foarte dor de tine!", spusese cand o gasise cu varfurile degetelor. Nu stia nici ea daca e un repros sau o declaratie de dragoste.
E rau sa stai intr-o intersectie. Zgomotul asta are ceva arid. "Stiai ca Dostoievski locuia numai in case aflate la rascruce?" Vorbea singura. Z isi ridicase gulerul tricoului si privea concentrat monitorul. Picioarele desculte i se miscau de capul lor sub masa. Ce nu stiu oamenii si Mimi stie este ca daca te uiti in monitor si cineva sta de partea cealalta a mesei, poate distinge in ochii tai daca ecranul este rosu, alb sau gri. Vorbea singura de jos, de pe mocheta. Ar fi putut, la o adica, fi o seara idilica. Avea si un borcan cu dulceata de smochine verzi si un sah de jucarie. Mic, de sticla, cu piesele in toate culorile. Asta-i urat. Daca nici in sah nu mai poti sa vezi lucrurile in alb si negru! Piesa preferata: nebunul. Si glisarile lui pe diagonala. Un tigan canta in treacat pe sub geamul deschis. Canta frumos, dar nu mai stia versurile. "Hai spune-mi si spune-mi iaaar daca vrei sa fim impreuna-n zadaaar...gandurile toateeemm...iti vei aminti ..cand iubirea noastra nu va ma fiiii.." Praful se aseza in straturi pe pervaz.
Imbratisarea ducea spre baie. Adica el se ducea spre baie si de-aia era si pe jumatate dezbracat. Mimi tasni inauntru odata cu jetul puternic de apa, se aseza pe capacul wc-ului si-si aprinse o tigara."Stau si eu aici cu tine." Ii placea sa vada momentul in care apa fierbinte ii atingea prima oara spatele. Pleoapele relaxate si un fel de mormait ce-i trecea prin tot corpul si ii destindea membrele. Dar nu se intampla asta. Statea ghemuit si se uita la ea cu dusul in brate. Ea zambea egal scrutandu-i succesiunea de priviri care se aglomerau ca un sah colorat, asteptand una anume, care veni. "Vrei sa-ti spal picioarele?" Era din nou acolo. Imbracata, in cada, intr-un echilibru precar, intindea pe rand fiecare picior. El il lua, il sapunea si-si trecea degetul mare printre toate degetele ei mici, limpezindu-l apoi cu apa fierbinte de-i venea sa tipe. Dar nu tipa, ci doar isi privea incantata pielea inrosita si moale.
(...)Mimi isi sprijini capul de perete. Chocapicul pentru ca se rontaie si de aia e bun de mancat fara lapte. Era mirata. Ca Vincent acceptase atat de repede argumentul ei, dar mai ales ca ea vorbise despre Zenobia. De unde a aparut? Nu se futuse?
Vincent probabil se invarteste nehotarat prin fata sortimentelor de budinca, deci Mimi mai are timp sa se lanseze intr-o serie de panseuri frivole despre Zenobia.
De ce asteapta Zenobia?
E cumva idioata?
Se crede vreun personaj din Lars von Trier?
Zenobia ar trebui sa mearga la cinema, la concerte nesfarsite de jazz, la petreceri orgiastice cu negri.
Oh, dar Zenobia merge (la cinema).
Si asteapta in acelasi timp.
Si asteapta firesc si asteapta oricat, daca stii sa pleci.
Nu stim sa plecam bine, asta e. Nu stim sa plecam la timp, cu rost, hotarat, cu incredere.
Suntem prea lasi ca s-o facem. Plecarea e un act de curaj.
N-ai control, nimic nu-ti garanteaza ca mai gasesti ceva acolo cand te intorci sau ca te vei intoarce.
Si totusi, de te incapatanezi sa ramai in bucataria ei, plecat fiind, totul iti garanteaza ca, foarte curand, nu va mai fi nimic de gasit.
Zenobia nu poate sa te astepte pentru ca esti acolo si nu poate sa te intimpine pentru ca, de fapt, nu esti.
...
" Chocapiiiiiccc!!!" " Vincent, sunt trei zile de cand imi beau cafeaua fara zahar."
Sunt pe pat doua carti jefuite cu cotorul in sus. Mimi sta turceste pe parchet sio rasfoieste pe a treia, dar privirea ei deja se indrapta spre o a patra, una de pe primul raft, lucioasa si noua. Intelegem ca ar vrea sa citeasca , da chiar ar vrea, nu, zau, nu trebuie sa va indoiti, ea chiar isi doreste de foarte mult timp sa aiba tihna sa citeasca si acum nu stie cu ce sa inceapa. S-a hotarat. Se ridica si ia cartea din raft. Acum se va aseza pe pat, sprijinita pe tablia striata de lemn si lampa ! Lipseste lampa ! “Daca imi mai iei lampa, te tund!” Vincent isi ridica privirea pe sub zulufii blonzi, proaspat splati. E in chiloti si camasa si sta in fund pe marginea patului, exact in fata ei, cu un aparat de fotografiat intre picioare.
Cand Mimi intrase turbilionard la el in camera, Vincent era extrem de concentrat, incercand sa se fotografieze in oglinda lipita de usa ce da spre camera ei. Acum incadratura se cam zdruncinase, dar Vincent continua sa priveasca in ecranul aparatului halatul ei de plus galben si o fasie subtire de piele. “Ai o gaura in halat” “Da stiu, mi l-am ars cu tigara” spuse Mimi grabit, ca si cum brusc descoperise un nou punct de interes, o noua activitate de care ar vrea sa se apuce neintarziat. Traversa camera si se tranti pe pat, strangandu-si mai bine halatul in jurul pulpelor. “Ai o tigara?” Vincent scotoci in sertarul biroului, aprinse doua si incepu sa se plimbe in ovaluri lungi, de la un capat la celalalt al patului.
II povesti o zbuciumata istorie amoroasa, nu a lui, a unor prieteni. Apropo, nu trebuie sa stie nimeni. Mimi nu prea il asculta, stia deja prea multe povesti indiscrete despre oamenii din jur, cunoscuti, necunoscuti sau auzit din gura unei persoane de la Polul Sud si apoi din gura alteia de la Polul Nord. Si erau prea multe nume cu prea mult trecut atarnat de ele. De ce nu capata oamenii bunul obicei ca atunci cand povestesc sa nu dea nume, sau sa foloseasca pseudonime. Si de ce le sticlesc ochii ca la ascutitori atunci cand recunosc pe cineva dintr-o poveste? Metaxula? Metaxula si mai cum? Metaxula Topozoglu, sigur o stii. A da, o stiu. Si atunci povestea poate sa continue. Si daca o stii ce? Nu era mai importanta povestea decat despre cine e ea? Nu putea iscusitul povestitor sa faca un minim efort sa o descrie sumar pe Metaxula, dar sa-i spuna Monica? O fata bruneta cu ochii verzi care in fiecare vara isi doreste o stropitoare. Si poate ca atat ne trebuia pentru ca povestea sa prinda viata, o fata bruneta cu ochii verzi...
Vincent terminase istorisirea si continua sa se plimbe prin camera. Nu stim daca ce tocmai povestise ii inspirase replica pe care a auzit-o Mimi, dar aceasta era asa: “Si nu-nteleg de ce se cramponeaza oamenii intr-un concept atat de invechit cum e cuplul.” Corect. Mimi continua sa-l priveasca si se intinse spre scrumiera. “Cu toate manifestarile astea, rudimentare de-a dreptul, de posesivitate si gelozie. Adica R e unul din cei mai deschis oameni pe care-l stiu cu chestiile astea ,dar uite ca si el. N-am putea sa eliminam complet chestia asta din codul nostru social si sa practicam un fel de neo-hippiotism asa. Adica fiecare sa fie cu cine se simte bine cand are chef. Sigur sa nu faci faze naspa cu doi care-s prieteni cei mai bunisau d-astea. Tre sa fie un minim de respect..” Mimi intelese ca acest cod deontologic minimal era, in mintea lui Vincent, cauza prefixului neo. “Eu practic traba asta de ceva timp si nu mi se pare ca am renuntat la nimic. Adica pot sa imi iau felii de afectiune si tot ce-mi trebuie din diferite parti si formez exact intregul de care am nevoie.” Se aseza pe pat si isi trase pantalonii. “ Si nu inteleg de ce nu face toata lumea asa.” “Pentru ca fiecare tanjeste dupa o zenobie a lui, d-aia! “ “Mda. Ma duc pana jos, vrei ceva?” “ O punga de Chocapic” “Adevarul e ca si eu cand am dat peste cate o zenobie...” striga Vincent din hol si inchise usa.
Mimi isi sprijini capul de perete. Chocapicul pentru ca se rontaie si de aia e bun de mancat fara lapte. Era mirata. Ca Vincent acceptase atat de repede argumentul ei, dar mai ales ca ea vorbise despre Zenobia. De unde a aparut? Nu se futuse?
Cheia groasa e de sus, cheia subtire e de jos. Sa intram! Mai sunt capsune in frigider. Amantul vrea sa asculte Led Zeppelin. Sa-l lasam. E musai ca Dakina sa-si salveze casnicia. Amantul s-a razgandit, ascultam Ceaikovski si Vincent pune un film cu niste curse de motociclete. A da, mai erau capsune in frigider. Capsunele de iarna au consistenta de castravete, de aceea Mimi traieste numai vara si primavara. In primavara asta ar vrea sa poarte ochelari de soare cu rama fucsia, dar nu are cu ce sa-i asorteze. Si daca Ceaikovski se termina, asta ramane singura problema din viata ei. Recapituland: luptele deschise o fac fericita si nu ii plac loviturile in stomac. Nu-i place sa zaca si, din pacate, asta face toamna si iarna. S-a dat si la ziar. Recapituland: din fericire, a venit primavara. Mimi se aseaza in pragul usii cu o capsuna intre degete. Inconstient stie ca pragurile usilor o pun in evidenta. A citit in cartea Bomba Sexy si a uitat. Nu scria acolo daca esti mai sexi in pragul usii cand iti faci intrarea sau cand iti faci iesirea. Nu conteaza, important e sa stai in prag si, daca nu reusesti, sa te tii pe langa el. Nu se stie cand va veni momentul sa faci pasul in lumina. A reflectoarelor, desigur. Incadrata de prag si bomba sexi. In filmul lui Vincent e , ca sa vezi, Vincent Gallo. El da ca-i incredibil de sexi. Dakina plange. Deci vrea nocturnele. Vincent vrea altceva, dar nu-si aduce aminte ce si, pana atunci, asculta nocturnele. fiecare fost rocker care se respecta are melodia lui de suflet.
si la multi ani! ..imi amintesc foarte putine intamplari din copilarie. Vreau totusi sa-ti fac o placere povestindu-ti un episod care, dat pe mana unui psihanalist, ar putea sugera interpretarea unui caracter, a unei vocatii, poate chiar presimtirea unui destin. Imi placea sa fiu compatimit, sa par misterios si enigmatic. Era placerea mea sa fiu gresit inteles, sa par o victima. Odata, prada nu stiu caror idei de razbunare, am inventat o sinucidere: cu putina cerneala rosie, fuarata de la serviciul tatei, mi-am frecat fruntea si mainile, apoi m-am culcat pe podeaua ingrozitor de rece din fata scarilor.
Marcello si cu mine ne vedem foarte rar, aproape niciodata. Poate ca este una din cauzele prieteniei noastre, care nu cere nimic, nu obliga, nu conditioneaza nimic, nu stabileste reguli si frontiere. O prietenie adevarata, frumoasa, bazata pe o salubra lipsa de incredere reciproca.
A fi blocat in spatele unei mese, la orele doua dupa-amiaza, in luna august, cu trei-patru microfoane sub nas - am amintit-o adesea - numai pentru a explica de ce in filmul meu apare un rinocer, nu e tocmai situatia mea preferata. (...) Mi-ar placea o conferinta de presa tacuta: sa ne privim, sa ne zambim, sa ne adresam mici gesturi de prietenie, sa facem chiar schimb de cadouri, fara insa sa scoatem o vorba, dupa care fiecare sa-si vada de treburile sale.
Cred ca sunt in felul meu religios (...) Cine ne conduce in aventura creatiei? Cum s-a putut intampla? Numai increderea in ceva sau cineva care este ascuns in tine, cineva pe care nu-l prea cunosti, care se manifesta cand si cand, o parte ascunsa si savanta din tine insuti, care lucreaza in locul tau, numai aceasta credinta poate favoriza o operatie atat de misterioasa. Ai ajutat partea necunoscuta din tine, acordandu-i incredere, nepunandu-i piedici, lasand-o sa se desfasoare. Senzatia asta de incredere poate fi considerata un sentiment religios.
Ca sa fiu sincer, imi amintesc din ce in ce mai putin de lucruri care s-au petrecut; iar despre diferitele filme pe care le-am realizat nu pastrez in memorie decat detalii indescifrabile si inutile: puloverul verde al unui masinist sau , poate, un exterior, ploaia care cade pe acoperisul de plastic sub care ne-am refugiat, adapostiti in intuneric ca intr-o transee. As fi obligat sa fac un efort neplacut si van totodata, mi se pare, ca sa rememorez atmosfera vreunuia dintre filmele mele. In fond, el e mereu acelasi.
din Fellini despre Fellini, convorbiri depsre cinema cu Giovanni Grazzini Humaniatas, 2007
Fetele tinere au totul in ghete. Eurocenti. Ii ofera galbeni vanzatoarelor de pufarine. Isi iubesc parul proaspat spalat, scurtele impletiri de vene, tigarile cu filtru.
Lui M. i se face uneori dor de oameni chiar in momentul in care vorbeste cu ei sau cand ii imbratiseaza, sau in timp ce le urmareste cu interes si cu varful degetelor venele iliace.Si acum mi-e dor de tine, sopteste uneori pe la mijlocul noptii, potrivindu-si urechea in palma lui.Cum asa?Pai uite e textura paturii asteia si aerul care intra in camera ca printr-o umbrela transparenta, cineva tuseste in camera vecina, foarte aproape si bratul tau drept care-mi trece peste mijloc ar putea foarte bine sa-ti atinga omoplatul stang. Toate astea se rotunjesc intr-o forma care seamana izbitor de mult cu o amintire. Un dor nebun ma apuca amintindu-mi de ce tocmai se intampla.
Dimineata putea fi vazut prin Vasiuki un batran inalt si slab, cu pince-nez de aur si cizme scurte murdare de vopsele, care lipea pe ziduri afise scrise de mana, avand urmatorul continut:
La 22 iunie 1927 va avea loc in localul clubului KARTONAJNIK o conferinta cu tema O IDEE RODNICA DE DEBUT SI UN SIMULTAN DE SAH la 160 mese, organizate de grossmeister-ul O. Bender. Toata lumea trebuie sa-si aduca tabla de sah. Taxa pentru joc – 50 copeici. Intrarea – 20 copeici. INCEPUTUL FIX LA ORA SASE SEARA. Administratia – K. Michelson
Grossmeister-ul nu-si pierdea nici el timpul. Dupa ce inchirie clubul cu trei ruble, se duse la sectia de sah , care isi avea sediul, nu se stie de ce, in fundul unui coridor de la directia cresterii cailor. La sectia de sah sedea un om cu un singur ochi, care citea un roman de Spielhagen, editat de Panteleev. - Grossmeister O. Bender! se prezenta Ostap asezandu-se la masa. Organizez la dumneavoastra un simultan de sah. Sahistul vasiukian deschise unicul sau ochi pana lalimitele maxime ingaduite de natura. - O clipa tovarase grossmeister, striga chiorul. Va rog, luati loc. Vin intr-o clipa. Si chiorul disparu. Ostap examina sediul sectiei de sah. Pe pereti atarnau fotografii de cai de curse, iar pe masa zacea un registru prafuit pe care scria: "Realizarile sectiei de sah din Vasiuki, pe anul 1925." Chiorul se intoarse cu o duzina de cetateni de diferite varste. Toti se apropiara pe rand, se prezentara si stransera, cu respect, mana grossmeister-ului. - Sunt in trecere spre Kazan, spuse Ostap grabit. Da, da, simultanul are loc diseara. Dar acum va rog sa ma iertati, nu sunt in forma: m-a obosit turneul de la Karlsbad. Sahistii dinVasiuki il ascultau cu dragoste filiala. Acesta prinse aripi. Simti un aflux de forte si idei sahiste noi. - Nici nu va inchipuiti ce progrese a facut teoria sahista, spuse el. Stiti ca Lasker a inceput sa aiba apucaturi vulgare si e imposibil sa mai joci cu el. Isi afuma adversarii cu tigari de foi si fumeaza dinadins din cele ieftine, ca sa-ti vie greata din cauza fumului. Lumea sahisata e nelinistita. Apoi grossmeister-ul trecu la problemele locale. - De ce in provincie imaginatia, imaginatia stagneaza? Sa luam de pilda, sectia dumneavoastra de sah. Se cheama simplu: sectia de sah. Plicticos, fetelor! De ce nu i-ati da un nume mai frumos, sa se vada fantezia unui adevarat sahist Acesta ar atrage in orbita sectiei masa covarsitoare a sindicalistilor. De pilda, ce-ar fi daca ati denumi sectia voastra: Clubul de sah al celor patru cai, sau Sah-patul rosu, sau Pierderea calitatii in favoarea ritmului. Ce frumos ar fi! Ar suna splendid! Ideea avu succes.
Din avantul arhivatoriu s-a nascut un club de lectura. Primul text este lung si genial si probabil si ultimul. Daca aveti texte mai geniale decat el, va rog sa mi le trimiteti in sticla si eu le pun aici. Clubul de lectura va functiona asa: vom lectura textele cu luare aminte si apoi fiecare va merge in cate un club sa se bestializeze de capul lui. O sa fie cu notatii, cu va urma, foarte frumos si mai ales foarte ordonat.
Textul 1Ilf si Petrov-12Scaune-Capitolul XXXIV, Congresul Interplanetar de Sah
Asa e. La prima vedere, asa e. Ca pe urma a stiut de nu se poate: vrea ordine, vrea pulizia, mai rau decat Claudia Cardinale cand se baga in viata lui Mastroiani. Vrea sa-si ia micul dejun la ore fixe (sau macar stand jos), vrea sa puna toate facturile intr-un dosar, un calendar cu zile de nastere, clasoare, agende, condici, caiduri, catastife si tefteruri, in fine, chestii arhivistice.
Vrea un secretaire. Un secretaire arata asa:
Mimi accepta cadouri mari si are baieti care sa-l care pe scari, usile sunt tip glasvand, se deschid larg, deteriorarile sunt excluse.
Vrea perne:
Si de ce sta Mimi atat de cuminte deasupra bluzei cu buline? A trecut printr-o experienta aproape tragica, adica era sa moara. Cand a spus ca vrea ordine tocmai se impiedica de o piesa texila de mobilier de un verde ireverentios pe care s-a hotarat, in ciuda culorii, v-am spus, revoltatoare, sa o agate pe balcon. “Nu domnule drag de la etajul omonim de visavis, nu pregatesc o spectaculoasa defenestrare, agat piesa asta hidoasa de mobilier de firele astea trei care ies din perete.” Daca ar fi stiut Mimi ca barbatul costeliv care se plimba zilnic in susul si in josul balconului sau ca si cum ar repeta texte pentru facultatea de drept va avea parte de o priveliste si mai spectaculoasa decat defenestrarea: electrocutarea! Mai prost de atat nu puteai sa stai, Mimi! Stai in picioare pe un scaun rotativ si te zgudui electrocutata. Si apoi liniste, doua puncte albe in palma dreapta, o usoara ameteala, dar niciun miros de iod, ci unul cunoscut - de ambra si tutun si mosc si brad si piei de animale mari si de caramiziu si de pirat.
Sfarsit
Mesajul (ca cica am voie): “Asa, pe burta, cu picioarele flexate, cu talpile in aer, aratai ca si cum ai putea, in fiecare somn, sa zbori.”
Mda. Stam prost. Mai precis, de cateva zile, Mimi sta pe fundul unei depresiuni cat Turnul Eiffel intors cu capu-n jos. Acum sta potolita, sa zicem. Isi coase concentrata o bluza si are fata unei amante care tocmai a facut o criza de gelozie si apoi s-a lasat moale pe sofa; ii dispare vazand cu ochii purpura din obraji, lasand locul unei palori stralucitoare. Ca sa vedeti cat de grav este totul, va spun ca isi tuguiaza buzele ori de cate ori ata neagra sufoca vreuna din bulinele albe ce se insira de-a lungul buzunarului, cu toate ca bulinele albe sunt atat de mici. Mici cat cele doua puncte albe si usturatoare din palma ei dreapta. Sa va povestesc cat mai ambiguu ce s-a intamplat: a aparut un miros insuportabil si intepator de iod in viata lui M. La ore verzi sau la ore nocturne apare mirosul asta, ii intra in nari, in ochi, ii dau lacrimile, nu-si mai controleaza mimica fetei, nici mainile, iar picioarele cu atat mai putin - pe scurt, bazdaci! Da, dar insinuanti si, daca mi se permite sa spun si de ce nu mi s-ar permite, inexpugnabili. Prada lor isi lovea Mimi fruntea de adapostul unei statii de autobuz din Piata Dorobanti zilele trecute cand a aparut primul semn bun. Imbracat cu pantaloni de stofa, camasa bej cu maneca scurta si purtand rotocolul lui cu pamatufuri negre si cafenii, un cosar. Trebuie sa-si fi facut niste intepaturi asemanatoare cu cele pe care Mimi le poarta in palma dreapta doamna care si-a trecut mana peste pamatufurile cu pricina, prezentandu-si celor trei persoane adunate in statie gestul asa: "Pun si eu mana sa am si eu noroc in viata. Cum umbla el toata ziua ca un boier prin piata." Ei, si scena asta a risipit pentru scurt timp senzatia scufundarii in iod, deci se poate. S-a mai intamplat in urma unui mesaj pe care, daca imi da voie, vi-l spun la sfarsit. (continuare)
Se vrea un sondaj sec. Nu se spune de unde a pornit si la ce serveste. Raspunsul poate fi intuitiv sau argumentat. Se accepta argumente malitioase, calomnioase si abuzive. Doar sa fie de ambele parti.
