Pagina 2
Diferenta chimica intre intalnirile scurte (treceri) si intalnirile lungi (convietuiri). La primele totul se consuma acolo, intr-un tablou, e rotund si perfect (cu siguranta asa pare si daca pare poti sa si scrii), nu e loc pentru desiraturi, zoaie, flescaiala. Cine spune ca sunt minunate dimineatile petrecute intr-un hamac? De ce o singura dimineata sau o singura jumatate de ora intr-o seara plina de tantari in care un inger (Angelo) batran cu fata de dricar te-a invelit n-ar fi de ajuns? Niciodata nu mi-a fost atat de rau (fizic rau, ca altfel era bine) printre straini ca in seara aia, la casa baiatului pe care nici nu mai stiu cum il cheama, la Perugia. Erau niste oameni care incingeau focul afara, la un cuptor cu lemne si toti asteptau sa iasa pizza, fascinati de bucatile sfaraitoare de vinete. Eu sigur asta asteptam caci nu mancasem mai nimic de cateva zile, de asta imi era si atat de rau. Era un caine mic, negru si lucios cu ochii stralucitori, era Lalu, atat de umeda si vulnerabila si creata si mai erau oamenii care-mi aduceau paturi. Paturile miroseau...Miroseau intr-un fel, nu stiu cum sa descriu. Ba da stiu: miroseau ca atunci cand cineva iti imprumuta un pulover pe care l-a purtat prin ploaie. Ma rog. Se vorbea cu siguranta despre arta, comunism sau calatorii desi nu mai tin minte decat zumzetul pe care il auzi cand adormi in mijlocul vizitelor.Cred ca ma mutam de colo-colo cu paturile in brate si ma tranteam undeva cu ochii mijiti sau inchisi asteptand sa moara paianjenul din spatele fruntii. Nu mai stiu daca am ajuns singura in hamac sau m-a dus cineva acolo, dar acolo era Angelo pe care l-am rugat sa stinga neonul. Mi-a spus o poveste despre mama lui si despre marea din sud, am adormit si el mi-a adus patura (alta. sau tot aia).
Dupa un sfert de ora sau cateva ore am ajuns langa foc cu ceilalti. Lalu tremura cu cainele in brate, Danilo privea grav, isi rumega vinetele si cateva tristeti, iar eu am adormit iar cu capul la picioarele lui Adrian si poate m-am si agatat de un picior de-al lui in somn, oricum el sigur si-a ifundat nasul in gatul meu in masina, la intoarcere, si aceea a fost ultima data cand l-am vazut, cum era si normal.
Etichete: jurnal
3:42 AM
Comments: 3
