Eh Mimi, conchise Veveritza ridicandu-se de pe fotoliul din hol si trecand in bucatarie, noi n-o sa ne maturizam niciodata.
Mimi inchise feonul cu care tocmai isi usca turul pantalonilor facuti fleasca in baia Veveritzei cu cateva minute mai devreme.
Poftim?
Noi n-o sa ne maturizam niciodataa! tipa Veveritza trantind o tigaie.
Ueeeaaaaaaaaa!!! Deeee ceeeee??!!!
Asa,nu o sa se intample.
Mimi facea un efort sa bata din picor caci statea in fund pe parchetul imbinat in coada de randunica.
Da eu vreaaaaaauuu, vreau sa ne maturizaaam!
A vrea nu e suficient!
Daca Mimi ar fi fost un personaj manga(ceea ce n-are cum) raze de lacrimi rotunde i-ar fi tasnit din colturile ochilor,dar suna telefonul, Mimi tresari, amuti si lacrimile imaginare i se uscara instantaneu pe obraji. Tusi putin, facand un pas lung spre masa din hol, la capatul firului astepta cu siguranta o persoana matura.
Etichete: la bella vita
Dati-mi cutii, toate cutiile! Si daca se poate, sa nu mearga liftul. Multumesc.
Te descurci?
Da. La revedere.
Intre Unirii si blocul Z tot aerul e la fel. Respirabil, dar nu poti sa vezi sau sa mergi prin el. Plamanii sunt intr-un fel mai rezistenti decat ochii si picoarele. Pe acestea Mimi le tarsaie dimpreuna cu cele trei cutii si cu o floare de magnolie agatata de rochie. La taximetrist nici nu s-a uitat cand s-a urcat langa el, strivind floarea sub cutia pe care scria fragil. Ii vazu privirea aburita abia cand acesta, oprit in mijlocul intersectiei ii marturisea ca azi e cam ametit. M se afunda in speteaza putreda a scaunului si inchise ochii “Claxonati, va rog!Toata lumea sa claxoneze!” O trezeste zgomotul facut de aparatul de marcat lovit cu inversunare de bordul masinii. S-a stricat. S-a ars un bec, sau chiar doua. Taximetristul coboara, inconjoara masina, deschide usa din dreapta si se urca pe pragul ei afisandu-si cei trei nasturi ai prohabului de stofa gri, ca sa examineze avan, de aproape si alternativ luminita verde si pe cea rosie.
Mimi isi lasa capul intr-o parte, priveste putin strada – inca se vede blocul Z – si inchide iar ochii. Dar nu doarme, pandeste. Se concentreaza pana la durere sa prinda un gand. Tipenie. Doar o ceata laptoasa si parca o silueta de trasura. Cu putina bunavointa ne putem imagina acolo, in trasura, vreo trei ganduri leganandu-se domol; ganduri infasurate in paturi, privind cu ochii mijiti interiorul statut si doar cate o hurducatura sa le mai faca sa-si aduca aminte, nu ca merg pe un drum denivelat, ci ca nu-l vad si nu l-au mai vazut demult. O insomnie zdravana sau asa ceva iti trebuie, draga MimiNor. Sa stai pe capra, mestecand tutun, sa fie frig si putin umed, vantul sa-ti bata in fata, dar sa tii haturile. Ceata asta trebuie sa se ridice odata, aerul va fi atunci clar si taios.
Taximetristul loveste becul rosu si pe cel verde. S-au ars amandoua. "Mergem asa, ce sa facem." Roteste cheia in contact cu aerul ca o ia pe Mimi partasa la o calatorie lunga; care nu va fi usoara, dar ii va uni cu acea legatura a marilor primejdii infruntate in doi.Ba nu, are mai degraba aerul unei anvelope dezumflate.
“Ce faaaaci?” E Veveritza, la telefon. Veveritza tunde Capra. De cand Veveritza vrea sa urmeze o cariera in hairstyling, deci nu de mult, singura care s-a lasat pe mana ei a fost Capra. “Nu profesez destul, n-am instrumente.” La jumatatea tunsorii s-a dovedit ca foarfeca Veveritzei nu-i buna de nimic asa ca Veveritza s-a dus cu Capra pe jumatate tunsa la magazin sa cumpere alta foarfeca. Si altele.
Pana la destinatie Mimi se indeletniceste cu descoperirea de noi nuante ale mirosului de Dacie. “Ai vazut papuse, c-am ajuns?” “Da. Dati-mi un bon oarecare , va rog.” “Sigur papuse, ti le dau pe toate !” se pierde taximetristu in efuziune, punandu-i in poala toata istoria acelei zile taximetrice. Mimi traverseaza cu panglicile de bonuri fluturand peste bulevardul Tineretului. Si-ar dori sa se arunce sub un buldozer.
Etichete: istorisiri scurte
