Oh, voluptatea unei febre mici! Euforia, voluptatea de a fi compatimit, asa cum bine spunea domnul Federico, aici de fata. Mimi obisnuia sa vorbeasca pe nas cu mult dupa ce-i trecuse raceala. Era si mai secsi. Daca termometrul arata doar 37 de grade, il lipea miseleste de becul veiozei (aceeasi veioza galbena. de cate ori o spargea, ei cumparau acelasi abajur galben) pana cand ajungea in pragul exploziei la peste patruzeci. Sarmana ei mama intra cu supa de pui exact cand ea il scutura energic sa il aduca totusi la un decent 38 cu 5. I-l smulgea din mana, construia rapid o functie data de numarul afisat, amploarea si frecventa scuturarii si i-l punea din nou stand langa ea, convinsa ca rezultatul ar trebui sa fie...37? Nu mai intelegea nimic, ceea ce-i sporea ingrijorarea si se ducea sa mai faca o supa de pui.
Asa ca nu ne mira ca Mimi a reusit sa mobilizeze un intreg cortegiu sa o care pe brate prin curtea scolii inainte sa o aseze cu grija in banca doar pentru o superficiala julitura la genunchi. Si totusi, performnta de azi este remarcabila. Dupa ce s-a contorsionat in pat toate orele dimineatii ce sunt inca albastre, un domn, un domn respectabil, unul dintre cei pe care ii vedeti cu butoni slefuiti si camasi fine, a ajuns sa vorbeasca indelung, cu intelegere, cu buricul ei.Etichete: istorisiri scurte
Doar o clipa de ezitare, dar camuflata de cateva gesturi ce spuneau "Prea bine!". Mimi isi stinse tigara in chiuveta si se stercura in cada ingusta tinandu-se de dulapiorul cu oglinzi in care stateau simetric doua aparate de tuns. In echilibru, aproape pe varfuri si fara sa dea drumul dulapului revezu pe indelete seara ce sta sa se termine.
Cu doar cateva minute inainte, ii cuprinsese umerii intalnitii intr-o imbratisare neasteptata, cautase acolo, pe omoplat, o zgarietura proaspata si "Mi-e foarte dor de tine!", spusese cand o gasise cu varfurile degetelor. Nu stia nici ea daca e un repros sau o declaratie de dragoste.
E rau sa stai intr-o intersectie. Zgomotul asta are ceva arid. "Stiai ca Dostoievski locuia numai in case aflate la rascruce?" Vorbea singura. Z isi ridicase gulerul tricoului si privea concentrat monitorul. Picioarele desculte i se miscau de capul lor sub masa. Ce nu stiu oamenii si Mimi stie este ca daca te uiti in monitor si cineva sta de partea cealalta a mesei, poate distinge in ochii tai daca ecranul este rosu, alb sau gri. Vorbea singura de jos, de pe mocheta. Ar fi putut, la o adica, fi o seara idilica. Avea si un borcan cu dulceata de smochine verzi si un sah de jucarie. Mic, de sticla, cu piesele in toate culorile. Asta-i urat. Daca nici in sah nu mai poti sa vezi lucrurile in alb si negru! Piesa preferata: nebunul. Si glisarile lui pe diagonala. Un tigan canta in treacat pe sub geamul deschis. Canta frumos, dar nu mai stia versurile. "Hai spune-mi si spune-mi iaaar daca vrei sa fim impreuna-n zadaaar...gandurile toateeemm...iti vei aminti ..cand iubirea noastra nu va ma fiiii.." Praful se aseza in straturi pe pervaz.
Imbratisarea ducea spre baie. Adica el se ducea spre baie si de-aia era si pe jumatate dezbracat. Mimi tasni inauntru odata cu jetul puternic de apa, se aseza pe capacul wc-ului si-si aprinse o tigara."Stau si eu aici cu tine." Ii placea sa vada momentul in care apa fierbinte ii atingea prima oara spatele. Pleoapele relaxate si un fel de mormait ce-i trecea prin tot corpul si ii destindea membrele. Dar nu se intampla asta. Statea ghemuit si se uita la ea cu dusul in brate. Ea zambea egal scrutandu-i succesiunea de priviri care se aglomerau ca un sah colorat, asteptand una anume, care veni. "Vrei sa-ti spal picioarele?" Era din nou acolo. Imbracata, in cada, intr-un echilibru precar, intindea pe rand fiecare picior. El il lua, il sapunea si-si trecea degetul mare printre toate degetele ei mici, limpezindu-l apoi cu apa fierbinte de-i venea sa tipe. Dar nu tipa, ci doar isi privea incantata pielea inrosita si moale.
Etichete: by night, istorisiri scurte, revelatii minore
Poveste de interior in care Zenobia reapare
Zenobiei ii albise parul asteptandu-ma.
Sunt pe pat doua carti jefuite cu cotorul in sus. Mimi sta turceste pe parchet si o rasfoieste pe a treia, dar privirea ei deja se indrapta spre o a patra, una de pe primul raft, lucioasa si noua. Intelegem ca ar vrea sa citeasca , da chiar ar vrea, nu, zau, nu trebuie sa va indoiti, ea chiar isi doreste de foarte mult timp sa aiba tihna sa citeasca si acum nu stie cu ce sa inceapa. S-a hotarat. Se ridica si ia cartea din raft. Acum se va aseza pe pat, sprijinita pe tablia striata de lemn si lampa ! Lipseste lampa ! “Daca imi mai iei lampa, te tund!” Vincent isi ridica privirea pe sub zulufii blonzi, proaspat splati. E in chiloti si camasa si sta in fund pe marginea patului, exact in fata ei, cu un aparat de fotografiat intre picioare.
Cand Mimi intrase turbilionard la el in camera, Vincent era extrem de concentrat, incercand sa se fotografieze in oglinda lipita de usa ce da spre camera ei. Acum incadratura se cam zdruncinase, dar Vincent continua sa priveasca in ecranul aparatului halatul ei de plus galben si o fasie subtire de piele.
“Ai o gaura in halat”
“Da stiu, mi l-am ars cu tigara” spuse Mimi grabit, ca si cum brusc descoperise un nou punct de interes, o noua activitate de care ar vrea sa se apuce neintarziat. Traversa camera si se tranti pe pat, strangandu-si mai bine halatul in jurul pulpelor. “Ai o tigara?”
Vincent scotoci in sertarul biroului, aprinse doua si incepu sa se plimbe in ovaluri lungi, de la un capat la celalalt al patului.
II povesti o zbuciumata istorie amoroasa, nu a lui, a unor prieteni. Apropo, nu trebuie sa stie nimeni. Mimi nu prea il asculta, stia deja prea multe povesti indiscrete despre oamenii din jur, cunoscuti, necunoscuti sau auzit din gura unei persoane de la Polul Sud si apoi din gura alteia de la Polul Nord. Si erau prea multe nume cu prea mult trecut atarnat de ele. De ce nu capata oamenii bunul obicei ca atunci cand povestesc sa nu dea nume, sau sa foloseasca pseudonime. Si de ce le sticlesc ochii ca la ascutitori atunci cand recunosc pe cineva dintr-o poveste? Metaxula? Metaxula si mai cum? Metaxula Topozoglu, sigur o stii. A da, o stiu. Si atunci povestea poate sa continue. Si daca o stii ce? Nu era mai importanta povestea decat despre cine e ea? Nu putea iscusitul povestitor sa faca un minim efort sa o descrie sumar pe Metaxula, dar sa-i spuna Monica? O fata bruneta cu ochii verzi care in fiecare vara isi doreste o stropitoare. Si poate ca atat ne trebuia pentru ca povestea sa prinda viata, o fata bruneta cu ochii verzi...
Vincent terminase istorisirea si continua sa se plimbe prin camera. Nu stim daca ce tocmai povestise ii inspirase replica pe care a auzit-o Mimi, dar aceasta era asa:
“Si nu-nteleg de ce se cramponeaza oamenii intr-un concept atat de invechit cum e cuplul.” Corect. Mimi continua sa-l priveasca si se intinse spre scrumiera.
“Cu toate manifestarile astea, rudimentare de-a dreptul, de posesivitate si gelozie. Adica R e unul din cei mai deschis oameni pe care-l stiu cu chestiile astea ,dar uite ca si el. N-am putea sa eliminam complet chestia asta din codul nostru social si sa practicam un fel de neo-hippiotism asa. Adica fiecare sa fie cu cine se simte bine cand are chef. Sigur sa nu faci faze naspa cu doi care-s prieteni cei mai buni sau d-astea. Tre sa fie un minim de respect..”
Mimi intelese ca acest cod deontologic minimal era, in mintea lui Vincent, cauza prefixului neo. “Eu practic traba asta de ceva timp si nu mi se pare ca am renuntat la nimic. Adica pot sa imi iau felii de afectiune si tot ce-mi trebuie din diferite parti si formez exact intregul de care am nevoie.”
Se aseza pe pat si isi trase pantalonii.
“ Si nu inteleg de ce nu face toata lumea asa.”
“Pentru ca fiecare tanjeste dupa o zenobie a lui, d-aia! “
“Mda. Ma duc pana jos, vrei ceva?”
“ O punga de Chocapic”
“Adevarul e ca si eu cand am dat peste cate o zenobie...” striga Vincent din hol si inchise usa.
Mimi isi sprijini capul de perete. Chocapicul pentru ca se rontaie si de aia e bun de mancat fara lapte. Era mirata. Ca Vincent acceptase atat de repede argumentul ei, dar mai ales ca ea vorbise despre Zenobia. De unde a aparut? Nu se futuse?
Etichete: istorisiri scurte
Dati-mi cutii, toate cutiile! Si daca se poate, sa nu mearga liftul. Multumesc.
Te descurci?
Da. La revedere.
Intre Unirii si blocul Z tot aerul e la fel. Respirabil, dar nu poti sa vezi sau sa mergi prin el. Plamanii sunt intr-un fel mai rezistenti decat ochii si picoarele. Pe acestea Mimi le tarsaie dimpreuna cu cele trei cutii si cu o floare de magnolie agatata de rochie. La taximetrist nici nu s-a uitat cand s-a urcat langa el, strivind floarea sub cutia pe care scria fragil. Ii vazu privirea aburita abia cand acesta, oprit in mijlocul intersectiei ii marturisea ca azi e cam ametit. M se afunda in speteaza putreda a scaunului si inchise ochii “Claxonati, va rog!Toata lumea sa claxoneze!” O trezeste zgomotul facut de aparatul de marcat lovit cu inversunare de bordul masinii. S-a stricat. S-a ars un bec, sau chiar doua. Taximetristul coboara, inconjoara masina, deschide usa din dreapta si se urca pe pragul ei afisandu-si cei trei nasturi ai prohabului de stofa gri, ca sa examineze avan, de aproape si alternativ luminita verde si pe cea rosie.
Mimi isi lasa capul intr-o parte, priveste putin strada – inca se vede blocul Z – si inchide iar ochii. Dar nu doarme, pandeste. Se concentreaza pana la durere sa prinda un gand. Tipenie. Doar o ceata laptoasa si parca o silueta de trasura. Cu putina bunavointa ne putem imagina acolo, in trasura, vreo trei ganduri leganandu-se domol; ganduri infasurate in paturi, privind cu ochii mijiti interiorul statut si doar cate o hurducatura sa le mai faca sa-si aduca aminte, nu ca merg pe un drum denivelat, ci ca nu-l vad si nu l-au mai vazut demult. O insomnie zdravana sau asa ceva iti trebuie, draga MimiNor. Sa stai pe capra, mestecand tutun, sa fie frig si putin umed, vantul sa-ti bata in fata, dar sa tii haturile. Ceata asta trebuie sa se ridice odata, aerul va fi atunci clar si taios.
Taximetristul loveste becul rosu si pe cel verde. S-au ars amandoua. "Mergem asa, ce sa facem." Roteste cheia in contact cu aerul ca o ia pe Mimi partasa la o calatorie lunga; care nu va fi usoara, dar ii va uni cu acea legatura a marilor primejdii infruntate in doi.Ba nu, are mai degraba aerul unei anvelope dezumflate.
“Ce faaaaci?” E Veveritza, la telefon. Veveritza tunde Capra. De cand Veveritza vrea sa urmeze o cariera in hairstyling, deci nu de mult, singura care s-a lasat pe mana ei a fost Capra. “Nu profesez destul, n-am instrumente.” La jumatatea tunsorii s-a dovedit ca foarfeca Veveritzei nu-i buna de nimic asa ca Veveritza s-a dus cu Capra pe jumatate tunsa la magazin sa cumpere alta foarfeca. Si altele.
Pana la destinatie Mimi se indeletniceste cu descoperirea de noi nuante ale mirosului de Dacie. “Ai vazut papuse, c-am ajuns?” “Da. Dati-mi un bon oarecare , va rog.” “Sigur papuse, ti le dau pe toate !” se pierde taximetristu in efuziune, punandu-i in poala toata istoria acelei zile taximetrice. Mimi traverseaza cu panglicile de bonuri fluturand peste bulevardul Tineretului. Si-ar dori sa se arunce sub un buldozer.
Etichete: istorisiri scurte
Fara Nasturi si Ignatius J. Reilly
00.23. Caderea Bastiliei. Mimi merge asa cum o stim, cu nasturii descheiati la haina pentru ca asa vrea. Dar daca s-ar hotari sa si-i incheie, si-ar da seama ca nu poate, pentru ca ultimul lipseste, iar asta nu e bine deloc, introduce erori in sistem. A trecut de nucile in caramel, casa hidoasa roz, fosta albastra, gardul cu pisici si, chiar in buza Pontillacului grena, o asteapta, aparut de niciunede, Ignatius J. Reilly -copil. Caciula cu urechi, tot. Face un gest invitant din buzunarele aplicate si din ochii oblici si-l intareste cu seriozitate: "Va rog sa poftiti!". Mimi trece prin spatiul stramt dintre Pontillac si taraba cu ochelari de soare in forma de stea in timp ce el o priveste de la inaltimea desavarsitului sau simt teologic si geometric. Are cam 15 ani si 1.5 m. Condescendent, dar amabil. E o noapte buna pentru valva lui tanara.Etichete: istorisiri scurte
